Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt … mama ta.

Ok, vaz ca se ingroasa gluma si nu, n-am murit. N-am avut timp, si cand am avut… am vegetat. Adica dupa ce dorm amandoi, zau ca nu mai vreau sa folosesc neuronii astia, atatia cati mai am, la nimic. Asa ca le-am tot dat si lor pauza, da’ dupa cum ziceam, se-ngroasa gluma si are dreptate si Lee, merita povestit David. Si merita povestit si Marcus. Merita povestit si el, pentru ca-mi face in fiecare zi un dar minunat. Sa retraiesc, inca o data, doua manutze mici care-si acopea ochii si fac cucu-bau, fatza lui ingropata in umarul meu la culcare, si mainutzele, iarasi manutzele, cu care ma cuprinde de dupa gat, picioarele lui goale alergand prin casa, ochii lui, iarasi albastri…