Leapsa

Am o leapsa neonorata de la Anutza: ce-as face daca as putea fi invizibila? Pe langa chestiile stupide gen ciupit oamenii de fund in liftul aglomerat as calatori clandestino la clasa intai prin toata lumea, cu cazare in cele mai misto si scumpe hoteluri, si… as vizita scoala lui fiu-mio, ca mama-mama, sunt curioasa si eu ce fac acolo toata ziua si mi-e si dor de el cat e la scoala. Poate i-as si sopti cand nu stie ceva. 🙂 Si-as mai vizita, daca se iegzista, biblioteca aia cu cartea secreta la care au acces doar presedintii americani, si-as scrie apoi un best-seller despre asasinarea lui JFK. Oooo, si-as merge si la ceva cursuri de master, si cine stie cat costa astea in State intelege de ce. La altceva nu ma pot gandi, nu la ora asta. Ma duc sa-mi odihnesc neuronu’ ne-invizibil.

Anunțuri

Julia si scoala

In caz ca n-am anuntat si cineva pe-aci nu stie, copilul meu e scolar. Stiu, nici eu nu ma pot obisnui cu asta. Nu e in clasa intai, e in  „kindergarten”, dar in opinia mea si nu mi-o poate schimba nimeni kindergarten e clasa intai de fapt si guvernul ne prosteste ca sa nu facem scandal ca ne ia copiii la scoala de la cinci ani. Adica, il duc la scoala, e deja invatamant obligatoriu, incepe la 8.45 si termina la 3.

Ei, la scoala li se da in fiecare zi o culoare, verde daca sunt cuminiti o zi de la cap la coada. Cum pana la 3 e vreme lunga, se mai intampla chestii mai putin bune care atrag dupa ele culoarea galben. Daca se mai intampla si altele, evident rele, se trece la rosu. Acuma, pe langa ca merge la scoala, merge si Julia, ba chiar la aceeasi scoala, motiv de mare bucurie. Avident ca nu se joaca, in pauza, cu nimeni altcineva. Si-acum vreo doua saptamani, Julia si-a permis sa lipseasca vreo saptamana de la scoala, si copilul meu a venit acasa cu galben. Pentru ca nu a putut sa si-o scoata din minte, se gandea numai la ea si asadar si prin urmare a facut prostii. A doua zi a luat iarasi verde, si-a venit acasa fericit: „I still miss Julia, but I was able to get her out of my mind today and I got green”.

Da’ ca sa-l si laud, mascota scolii lor e vulturul, si copiii care sunt observati ca sunt cuminti si respecta regulile primesc o pana de vultur cu numele lor care e pusa in holul de la intrare. In seara asta am admirat o pana cu numele lui pe ea. :))

Who needs parents anyway?

Drumul nostru care trece pe langa cimitir, cu Julie in masina, iarasi incep sa vorbeasca despre morti, David ii spune cu naturalete cum vin cei dragi si le aduc flori celor care nu mai sunt si pe care ii iubesc, cum chiar pot povesti cu ei, si-apoi remarca plin de tristete: „When we grow up, our parents are gonna die too”. Si peste o secunda, plin de optimism: „Oh well, at least we’ll have our own kids and eachother”.

Bebe

Ave(a)m o poza pe frigider cu o Sofia mica-mica. Marcus se intinde dupa ea, si zice „bebe”. Ma extaziez toata, of corz, iau poza si mergem la David si Radu in living room si-l intreb pe Marcus, aratandu-i-o pe Sofia, cine e in poza. Marcus zice iarasi „bebe”, la care David, tot luminat la fata si plin de tandrete, zice: „Ooooooo…. Our little Marcus is growing uuuuup.”