Nu-s’ ce-a avut Marcus aseara, toata lumea in pat, somnoroasa, el se credea la ora de gimnastica. Sarea pe pat, pe noi, apoi facea ca indienii sa ne faca sa radem. O vreme ne-am distrat, apoi am inceput fiecare sa incercam sa-l linistim, sa puna capul pe perna – la asta s-a lasat cu urlete. La care zice David: ” I can’t take his crying anymore, what was I thinking when I wanted a brother? I should have wished for a teenager instead”. Asa ca daca adoptam vreodata, o sa trebuiasca sa adoptam direct un adolescent.
Reclame
Dragu’ de Deibid …
Pupam pruncii de un milion de ori … mai ales ca am uitat sa-l felicitam pe Marcus :(…
Mersi frumos de comentariu, simtzamantul e reciproc 🙂
Nu mai stiam nimic de voi de ceva timp. Dar v-am descoperit blogul pe blogul sora-mii, asa ca mi-am petrecut dimineata de duminica razand si citind toate posturile pana prin 2008. 🙂 Sunteti niste draguti! Hugs&kisses!
Pai da, ce ti-e si cu copiii astia… 😉
Te invit la „Cum am descoperit povestile” un concurs interesant din cadrul campaniei „Imbratisam lectura” initiat de Edikid & Libraria Humanitas.
Ne vedem aici 😀 http://edukid.ro/loc-de-joaca/concurs-cum-am-descoperit-povestile
Succes!