Sunt la munca. Off, ce greu mi-e sa scriu postul asta, cu cata groaza am asteptat ziua asta. Am urat-o si m-am uitat urat la ea, dar tot a venit. Si mi-e dor de Marcus, care e acasa cu noua bona. Se pare ca s-au inteles bine dimineata, dar cel mai groaza mi-era de adormitul la amiaza. Pe vremea asta cand eram eu cu el dormea dus de mult deja, iar eu astept telefonul magic, care sa-mi zica ca a adormit, iar telefonul magic nu mai suna.

Mosule, daca ma auzi, nu vreau decat inca vreo cateva luni de stat acasa, nu vreau decat sa-l cresc eu, sa-l adorm eu, sa-l cert eu, sa-l schimb eu, sa-l iau eu de la scoala pe David, sa-l cert si pe el, sa fiu cea mai plicticoasa si mai plafonata femeie din lume, dar sa fiu langa copiii mei. Nu vreau sa ma socializez, nu vreau sa fiu machiata si aranjata, nu mai vreau nici masina, poti sa o iei tu, renii si-asa sunt depasiti, vreau sa stau in pijamale sa ma uit la Barney si Telletubbies, promit ca si cant daca trebuie, sa ma joc tenis de camp la wii, sa sterg nasul si sa schimb scutecul, sa matur si sa spal vase…Asta vreau si-as fi cea mai fericita sa pot sa mai am o zi, o saptamana, o luna, doua, noua ca asta.

…telefonul magic a sunat, puiul meu a adormit fara mine, si nu stiu daca sunt fericita sau suparata. Stiu, e prima zi, si mi-e greu, mi-e dor de el.