Politically Correct

Mi-a zis ca s-a intalnit cu una dintre fostele lui teachere de la cealalta gradinita, da’ nu-si amintea cum o cheama. Ca sa-l ajut, l-am pus sa mi-o descrie, si a zis ca: „Mmmmm, she’s a little bit brownish”. (Tipa e chiar neagra, da’ el e finut:) )

In masina, trecand pe langa cimitir, ii zice David lui sora-mea ca acolo sunt oameni morti. Adevarul e ca prima oara cand l-am auzit vorbind despre asta m-am socat un pic si eu, dar am incercat sa-i raspund realist la intrebari, de ce sunt acolo, de ce-i lasam acolo si nu-i scoatem afara cu lopatica de nisip, etc. Eniuei, cum spuneam, trec cu masina pe langa cimitir, David ii zice lui sora-mea ca „those people are dead”, sora-mea finuta, zice ca „Oh, they’re just resting.” Si David sec: „No they’re not, they’re just dead.”

Tat’su il luase pe umeri, si se prefacea ca nu se poate ridica de pe pat. A venit si incurajarea de rigoare: „Think like a buffalo, tati, think like a buffalo.”

Si una de urmas de emigrant-imigrant, depinde de care parte a oceanului privim problema. David a cinat azi la prietena lui, Julia – amandoi vorbesc romaneste la fel de bine, adica ii doare, cica, pe amandoi limba cand vorbesc romaneste. De la engleza nu-i doare, of corz. Eniuei, Julia are un var, Andrei. Si ghiciti ce-a mancat Julia azi la cina, dupa spusele ei? N-o sa ghiciti. Andrei umpluti!

Incerc sa mai scriu cate ceva din ce-a mai zis David, noroc cu biletelele si foicelele, alea pe care nu le-am pierdut of corz. De ce merita sa-l aleg pe el primul, cand e vorba de impartit ceva: „Because I’m the most nicest one”, si pentru ca „I am your fist booorn.” Ahm. Si sa nu uitam pe aia cu „because that’s what cool people do.”

Re-loaded

Ok, vaz ca se ingroasa gluma si nu, n-am murit. N-am avut timp, si cand am avut… am vegetat. Adica dupa ce dorm amandoi, zau ca nu mai vreau sa folosesc neuronii astia, atatia cati mai am, la nimic. Asa ca le-am tot dat si lor pauza, da’ dupa cum ziceam, se-ngroasa gluma si are dreptate si Lee, merita povestit David. Si merita povestit si Marcus. Merita povestit si el, pentru ca-mi face in fiecare zi un dar minunat. Sa retraiesc, inca o data, doua manutze mici care-si acopea ochii si fac cucu-bau, fatza lui ingropata in umarul meu la culcare, si mainutzele, iarasi manutzele, cu care ma cuprinde de dupa gat, picioarele lui goale alergand prin casa, ochii lui, iarasi albastri…