Erau in pat, eu in sufragerie, si vine Marcus la mine foarte suparat:
-Mami, David said I’m… Pauza, se intoarce pe calcaie si se duce inapoi la David si-l intreaba: „David, tell me again what you called me so I can go tell mommy”. Si-asa a invatat Marcus cuvantul „pathetic”, desi nu-i unul dintre cuvintele lui favorite.
Nu-s’ ce-a avut Marcus aseara, toata lumea in pat, somnoroasa, el se credea la ora de gimnastica. Sarea pe pat, pe noi, apoi facea ca indienii sa ne faca sa radem. O vreme ne-am distrat, apoi am inceput fiecare sa incercam sa-l linistim, sa puna capul pe perna – la asta s-a lasat cu urlete. La care zice David: ” I can’t take his crying anymore, what was I thinking when I wanted a brother? I should have wished for a teenager instead”. Asa ca daca adoptam vreodata, o sa trebuiasca sa adoptam direct un adolescent.
Duminica trecuta a fost Mother’s Day, si-am primit asta:
E rama-magnet pe frigider, si cupilu’ a zis cu mandrie cu nuanta de martir in glas ca i-a luat TREI zile sa faca rama la scoala. 🙂 N-am facut mare lucru peste zi, cred ca aia fu ziua cand am fost la ponei. Si ne-am pus seara in pat, eu cu Marcus. Si cand era adormit, cum il cuprindeam cu bratele, l-am strans si i-am soptit: „I love you Marcus”. Si… s-a ridicat in fund, m-a imbratisat si el si a zis cum nu se poate mai clar :”I love you”. Pentru prima oara. Am adormit cu un nod mare-n gat, si un zambet larg pe buze.
P.S. Am venit a doua zi de la munca si mi-a mai zis o data. Si l-a intrebat tata-su: „Mie nu-mi zici I love you?” Si el a intins bratul spre mine si-a zis: „Mama”. Cum ar veni am exclusivitate o vreme.
Si pentru ca iarasi sunt in urma, o sa scriu iarasi despre ce-am facut luna trecuta. Am fost la zoo. Da, suntem membri, deci tre’ sa mai mergem cat de curand daca tot am platit taxa anuala de membru. Atunci am fost pentru ca se vedea la orizont primavara. Animalele insa n-au fost de aceeasi parere. Majoritatea nu erau pe-afara, da’ tot fu fain ca am fost la Brookfield Zoo, mi-e lene sa apelez la google si sa pun link, ma iertati. Care Brookfield Zoo e mare, e verde (cand e cazul), e loc de plimbare. Deci, am vazut doar o … foca?
… si animalele de ferma, Petting Zoo cum ii zic localnicii (printre care si fiu-miu 🙂 )
Si cam asta fu escursia la Zoo. Cum ziceam, ne-am plimbat, ne-am aerisit. Am trecut sa o lasam pe Julia, am mai zabovit o tura pe la ai ei. Era deja inserat cand am plecat de la ei. Dam sa ne urcam in masina, Marcus se pune pe urlat, nu stiu cu cine seamana copilul asta da-i e numai de duca. Daca stai cu el cinci ore cand intri in casa urla, fuge la usa si cere „ba-ba” (sa mearga bye-bye). Singura scapare e daca-i e foame. Eniuei, sa ne intoarcem la ale noastre, nu-i era foame deci n-a vrut in scaunul de masina, afara se mai racorise, n-am avut chef de plimbari nocturne asa ca m-am pus pe bancheta langa el si-l tineam in scaun, n-a fost chip sa-i pun centura. Cand ma uit in stanga mea, David pauza, ma uit in jos, se pitise jos in spatele banchetei din fata. Ma uit le el interzisa: „ce faci mami?”
„I’m hiding so if the Police sees us they don’t arrest me and take me to jail”. Ii zic ca nu-l aresteaza nimeni pe el pentru ca n-are Marcus centura, eventual ma aresteaza pe mine si oricum copiii nu merg la jail.
– Mmmm, but they could take me to juvie. (Aici am izbucnit in ras), la care fiu-mio contrariat:
-Juvie is no joke!
Drumul de la Julia pana la noi e de maxim cinci minute, asa ca am ajuns cu bine, ia-l tu pe David, eu pe Marcus, gentile si ce mai aveam la noi, ne intalnim in fata usii ca erau cheile la mine si zice Radul meu: „Auzi, da’ tu ai cheie?” Mmmm, nu, n-aveam. Am avut noroc ca stam la parter, un geam nu era blocat, inginerul meu a reusit sa-l ridice de-afara, am bagat copilu’ pe geam si el ne-a deschis usa si-a fost erou restul serii. Erou de genul :”Mami, nu-mi dai te rog jos papucii ca eu in seara asta am fost erou” . Si-asa ne-am distrat noi in duminica aia.
David e mai sensibilos in ultima vreme, in sensul ca i se face greata la propriu din te miri ce. Intr-o zi m-au sunat sa-l iau de la scoala ca a vomitat si probabil ca are o viroza stomacala. Da’ de unde, am stiut de cum l-am vazut ca n-are nimic, era ca o floare cand l-am cules de la cabinetul asistentei din scoala, ii mergea gura ca la moara. A zis ca a vomitat pentru ca Jonathan a mancat cu gura deschisa si lui ii e greata. Si ii e, mai zice si ca „Oh my God, Marcus is chewing with his mouth open, I’m gonna throw up!” – daca stie cineva cum sa faca un copil de nici doi ani sa mestece cu gura inchisa, sa-mi zica si mie.
So, ieri ne uitam la niste poze pe calculator, era el cu Julia intr-o poza, si remarc si io: „Julia is a veeeeeery pretty girl, nu crezi?”
Si el: „Yep. She can chew with her mouth open and have no teeth, I don’t care, I’m still gonna marry her because I just love her.”
Pai daca nici asta nu e dragoste adevarata…
De regula mi se pune pata pe un album, si albumul ala devine un fel de albumul sezonului, anului, mai rar al vietii, pentru ca din punct de vedere muzical se pare ca-s destul de nestatornica inca. Anul trecut pot sa zic cu mana pe inima ca a dominat Coldplay si „Death and All of his Friends”. Concertul a fost si el super fain. Sintr-o zi in drum spre inot, vara trecuta, ascultandu-l in surdina in masina, dintr-o data zice fiu-miu: „Mami, can you make that louder?”
Se termina din pacate vara, uitam de ea si chiar de Coldplay o vreme, si-ntr-o zi, pe cand eram doar noi doi in masina, „Viva la Vida” la radio. Nici n-am realizat pana n-a zis David: „Heeeeey, I know this song. This song used to play when I was doing swimming last summer”. Si-apoi melancolic: „I like it, it reminds me about the past.” Batranelul lui mama. 🙂
Vrea SimAnimals pentru Nintendo DS, si am facut targul ca daca e cuminte pana la vacanta de primavara si ia verde in fiecare zi la scoala, o sa-l primeasca. S-a tot gandit, si-a venit la mine mai dupa cateva minute cu urmatoarea propunere/rugaminte:
-Mami, could I just be bad today and tomorrow we start with the goodness for the game? Pleeeeease, just one more day, pleaaaase. 🙂
Deci… si unde eram? Cum draci de reusesc sa fac pauzele astea asa de lungi? Cum de tot zic: azi scriu pe blog, fac hartiutze cu ce am de zis/scris, cu ce zice David, ca sa nu uit, si se strang, una, doua, zece hartiutze si eu tot n-am ajuns la computer sa le imortalizez. De ce n-am timp? Pentru ca muncesc/spal haine/vase/aspir/fac mancare/fac cumparaturi, si asta-mi cam ocupa tot timpul. Jalnic.
Una dintre chestiile care mi-a ocupat ceva timp saptamana trecuta a fost vizita la dentist. Unul dintre motivele pentru care n-as pleca de aici, dentistii americani fac toti banii. De fapt, cred ca am fost de vreo 6 ori cel putin in ultimele luni. Prin septembrie i-au facut o carie mica, prin octombrie mi s-a parut ca mai vad una, intre maselele de sus stanga. Mi-am zis ca n-are cum sa fie carie, abia am fost si ar fi vazut-o dentistul. Greseala, era, si in doar cateva saptamani a trebuit sa o scoatem. Dupa care, pentru ca maseaua definitiva e bine mersi (sa speram) dar sub gingie si nu iese pana pe la 10 ani, a trebuit sa punem o chestie, un inel de metal, care mentine spatiul ala pregatit pentru cand iese maseaua. Asa ca am una bucata copil fericit ca are „gold” in his mouth (e argintie chestia, but who cares?), si cu cu o doleanta: sa-i spunem de-acuma Hip Hop David. I-am explicat ca nu-i pot spune asa, pentru ca in certificatul lui scrie ca-l cheama David, nu Hip Hop David.
-Care certificat?
-Certificatul tau de nastere.
cu ochii mari: – I have a certificate? I came with a certificate? You mean there was a paper in your tummy? :))
Hip Hop sau nu, he’s still really funny.
Doua minute – sau trei?- i-am lasat singuri la ei in camera. M-a strigat David, si-am auzit partea cu „Mamiiiiii, Marcus is… „, n-am inteles mai departe da’ m-am dus sa vad ce-i. Marcus colorase cu carioca pe husa de la pat, si-l intreb pe David de ce are Marcus carioci. Ca s-a urcat in picioare pe masa si le-a luat de pe rafturi.
-Si de ce nu m-ai strigat atunci?
-Aaaaaa…. he just did it.
Aha! Aaaaaa-ul ala l-a dat de gol. Zic: Liar!
(Si Marcus): Raaaaaa!
Ne-a umflat rasul, Marcus iarasi raaaa.
-Nu lion Marcus, liar!
-Raaaaa!
Nu stiu cum poate fi un copil de un an jumate asa smecher (si plin de idei), da’ peste nici o jumatate de ora l-am gasit in cada, si cand m-a vazut incruntata, iarasi a inceput cu „raaaaa”, ca s-a prins ca daca el face „raaaa” eu rad. Prea repede se prinde de chestii 🙂
Iarna asta e cea mai crunta pe care am trait-o io vreodata. Crunta, cumplita, de-a pxxa, cum ar zice o buna prietena care se crede ziarista ratata.
Ei, fix iarna asta, lui i-a intrat in cap ca nu-i place sa-si puna caciula, ca daca isi pune caciula pe cap ii vine sa vomite. Azi dimineata, -25C afara, ne certam pe tema asta. Needless tu sei, ca e catar ca ma-sa, ceea ce intr-o dimineata cand te grabesti, nu e deloc o calitate. Asa ca in incercarea de a-mi impune punctul de vedere, am cam ridicat vocea, si ca niciodata, s-a facut si el sensibilos si-a inceput sa planga. Normal, m-am calmat si l-am intrebat de ce s-a suparat, la care mi-a raspuns, cu lacrimile inca siroindu-i pe obraz:
-I’m upset because you make my life so miserable sometimes.
Peste cateva minute, pe masina, povesteam de cat e de frig si ca sa-si lase shuzii de zi cu zi la scoala si sa vina acasa cu cizmele de iarna, si cica el: „That’s insane, I love my shoes.”. Si de aia zic ca il simt deja altfel, mai mare.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt ... mama ta 